Marea atletă Elena Fidatov, Cetățean de Onoare al municipiului Tulcea

Era și timpul să vină recunoașterea pentru marea noastră sportivă. Miercuri, 24 aprilie, în ședință de Consiliu local municipal i s-a acordat această ONOARE.

Cine este marea sportivă, „vorbește” ziaristul Petru Țincoca într-un material extrem de bine documentat, publicat în cotidianul „Obiectiv”, în 2.3.2018, sub titlul: Elena Fidatov Moruzov:”Ca sportivă, cea mai mare calitate a mea e munca”. Excelent material!

Elena Fidatov Moruzov e Maestră Emerită a sportului, distinsă în 2004 cu Medalia „Meritul sportiv clasa I”. Potrivit „Istoriei atletismului românesc” (2012), palmaresul său arată astfel: 43 de selecții în echipa națională, din care 2 la Jocurile Olimpice, 3 la Campionatele Mondiale (C.M.) în aer liber, 14 la C.M. de Cros, 2 la C.M. de Semimaraton, 2 la C.M. de Echiden, 1 la Camp. European în aer liber, 6 la Camp. European de Cros, 3 la Cupa Europei în aer liber, 3 la Camp. Balcanice în aer liber, 5 la Crosul Balcanic, 2 la meciuri interțări în aer liber, o clasare între primele 10 performere mondiale ale anului 1997 la 3000 m (cu 8.42.16), 14 titluri de campioană naţională la probele de 1500 m, 3000 m, 5000 m şi cros.

Elena Fidatov Moruzov s-a născut pe 24 iulie 1960 în Tulcea într-o familie mare, fiind al şaselea din cei şapte copii ai acesteia. Mama, eroină, a fost casnică și și-a crescut copiii, iar tatăl, angajat la Centrala Delta Dunării, lucra pe un tanc de benzină la Maliuc. Locuind pe strada Mahmudiei, viitoarea atletă urmează Şcoala Generală nr. 3. Într-o bună zi, când era în clasa a VII-a.

„Făceam parte din echipa de handbal a şcolii şi alergam foarte mult şi bine, fiind slabă şi iute. Diriginta mea, profesoară de sport, Versavia Anghelescu, m-a întrebat dacă nu vreau să fac atletism: a doua zi urma să vină la noi pentru selecţie antrenorul Mihai Moruzov. La C.S.S. Tulcea, Petre Suciu înfiinţase cu un an înainte secţia de atletism. Câştigam toate crosurile şcolii, deci m-am prezentat şi am fost selectată. De atunci şi până-n 2002, când m-am lăsat de sport, tot atletism am făcut.”

La C.S.S. a fost colegă cu Dumitru Şapoval, Ionel Turosu, Tincuţa Podaru, Victoriţa Stanciu. S-a apucat de atletism pe 27 septembrie 1973, iar anul următor concura la etapa de zonă a campionatului naţional de cros, la Galaţi, în condiţii de iarnă: se clasează pe locul al III-lea; în finala de la Dorohoi se clasează pe acelaşi loc după un traseu greu. Poate şi de aceea a ales probele dure toată viaţa. În vara lui ’74, campionatul naţional de pistă (1.000 de metri), şi iar obţine bronzul. În ’75, junioară II, concura în campionatul naţional al şcolilor sportive, la Arad, şi alerga cu sportive mai mari: locul al III-lea la 800 de metri, cu un timp remarcabil (2,14 minute) doar după un an de pregătire.

Va absolvi Liceul Industrial Naval în ’79. Încearcă admiterea la Academia de Educaţie Fizică şi Sport, în Bucureşti, la „fără frecvenţă”, dar nu reuşeşte: pe cele 10 locuri intrau doar sportivii care concurau la olimpiade sau „mondiale”. Face o şcoală tehnică (de doi ani) de antrenori. Mai târziu va face şi facultatea.

În ’78, ca junioară, era în lotul naţional. Participă la Crosul balcanic de la Istanbul: se clasează pe locul al… III-lea la individual, dar ia locul I cu echipa de cinci concurente.

Este singura atletă din România care a participat la 14 campionate mondiale de cros, are palmaresul cel mai bogat, contribuind la cele mai multe medalii româneşti la acest tip de curse, fie că s-au desfăşurat în Portugalia (1985), Marea Britanie (1995), Africa de Sud (1996) sau Belgia (2001).

„Cea mai mare bucurie este să urci pe podium! Am luat parte la două ediții ale Jocurilor Olimpice: în anul 1992, la Barcelona, în 1996, la Atlanta. La ambele ediții am fost finalistă, în proba de 1.500 m m-am clasat pe locul al

X-lea, la 5.000 m, pe al VII-lea. Dacă vrei performanţă, este greu, pentru că trebuie să munceşti, să fii ambiţios, să ai voinţă. Ai privaţiuni: cantonamentul este cantonament, cu două antrenamente pe zi. Altfel nu poţi să te baţi cu cei mari. Cât despre calităţile care fac dintr-un atlet un atlet bun, antrenorul meu de-o viaţă, Moruzov, mi-a spus dintotdeauna că nu am fost talentată, dar foarte muncitoare. Dumnealui avea şi sportivi talentaţi, cum a fost Maria Macarov, despre care spunea că are alergare frumoasă şi că „aleargă din talent”. La poziţia mea corecta tot timpul: că alergam cocoşată, că nu-mi duceam braţele bine, că ridicam genunchii prea mult… Când aveam antrenamente mai grele, mă întreba unde-i ambiţia mea de lipoveancă! Cele mai mari satisfacţii sportive sunt medaliile de aur obţinute la două Campionate mondiale de semimaraton (21 km), în ’94 şi ’95: când ţi se cântă Imnul Naţional, îţi dau lacrimile de atâta emoţie!”

Elena Fidatov Moruzov nu era profilată pe probe lungi, însă a avut o cumpănă mare: un accident foarte grav de maşină. S-a recuperat jumătate de an la Băile Felix şi a reînceput cu alergări uşoare. Era legitimată atunci – la insistenţa antrenorului Dorin Melinte – la Universitatea Bacău, căci în Tulcea se desfiinţase C.S.M. Delta (al sindicatelor). În august următor, în absenţa vedetelor (de ex., Ecaterina Szabó), câştigase Campionatul naţional la 5.000 de metri. „Elena, pasărea Phoenix!”, spunea lumea. Mai trebuia o atletă pentru echipa naţională de semimaraton. Câştigă şi Campionatul naţional de semimaraton, chiar cu un timp foarte bun: 1 oră şi 11 minute. Marele antrenor Nicolae Mărăşescu insistă ca sportiva tulceană să facă parte din echipa naţională de semimaraton. La Oslo câştigă locul al V-lea la individual, dar primul loc cu echipa, istorie repetată anul următor!

După 29 de ani în care a fost sportivă, e antrenoare astăzi la C.S.M. Danubiu şi consideră că rolul antrenorului este foarte important în formarea unui atlet.

„Pentru mine, care am făcut performanţă la nivel înalt, e esenţial să ştiu să dozez efortul atleţilor. Ştiu cât să îi dau fiecăruia de muncă, după caz. Dacă-s exigentă? Nu ştiu. Când i-am întrebat pe copii dacă sunt rea ca antrenoare, aceştia mi-au răspuns: „Dumneavostră, rea???”. Cel mai bun atlet al meu, Andrei Sterea e campion naţional la 1.500, 3.000 de metri, mi-a spus că mi se spune „Mama Fida”.

Când era la apogeul carierei unui atlet, în ’85 îi fuge o soră în străinătate, iar în intervalul 1986 – 1990 nu mai primeşte viză pentru competiţiile din afară. Trece, totuşi, peste această perioadă. A muncit mult de tot, a văzut aproape întreg mapamondul.

„Viaţa mea personală s-a legat de atletism şi de Moruzov. Noi ne ştiam din 1973, mi-a fost antrenor între 1985 şi 2001, dar ne-am căsătorit cu acte în 2005. Probabil că aşa e să se-ntâmple: doar cuplurile au făcut performanţă – uitaţi-vă la Doina şi Dorin Melinte, Maricica şi Ion Puică, Gabriela Szabó şi Zsolt Gyöngyössy. Când stai în cantonamente cu lunile, probabil că e bine şi pentru antrenor, şi pentru sportiv.

Atletismul e disciplina regină a sporturilor! Nu există sport în care să nu te foloseşti măcar de una dintre probele din atletism. Profesorii de gimnaziu trebuie să-i înveţe pe copii în primul rând şcoala alergării! Atletismul e primul sport: de aia şi începe cu „A”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here