Zâmbete și bucurie prinse între crenguțe de brad. Sub fiecare uniformă de polițist se află un OM, astfel că prin acțiunile noastre dorim să motivăm oamenii să fie mai buni în această perioadă a sărbătorilor de iarnă.
Prin urmare, sania lui Moș Crăciun a ,,aterizat” și la copiii de la Centrul Multifuncțional ,,Sofia” din municipiul Tulcea, iar prin intermediul polițiștilor tulceni ai Biroului Siguranță Școlară, darurile au fost împărțite.
Într-o atmosferă de colinde și voie bună, la finalul acestui an, peste 63 de copii au primit o surpriză dulce din partea adevăratului Moș Crăciun, iar ca semn de răsplată, micuții au recitat poezii și colinde pentru colegii noștri implicați.
Noi, polițiștii, le mulțumim pentru că ne-au dat prilejul să facem parte din această poveste care este, în esență, despre a dărui din suflet și cu sufletul, din timpul, grija și iubirea față de cei de lângă noi.
Comunicat IPJ
+ There are no comments
Add yours