Astăzi, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 22/E87, în dreptul km 239. Din primele verificări a reieșit că o femeie în vârstă de 24 de ani care conducea un autoturism pe direcția Tulcea – Constanța, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, iar în urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a acesteia.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată aceasta deținând permis de conducere valabil.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Comunicat IPJ






