Andaluzia se încălzește, la greu, pentru fotoliul lui Hogea

Hogea, atenție la”amazoane” !

 

Gura păcătosului, adevăr grăiește… parcă spune o vorbă. Cam devreme să-l dai jos pe un Hogea din scaunul de primar, oricâte mandate și oricâte probleme ar avea el cu Justiția; adevărat e că nu mai are “zvâc”, dar la priză în electorat  a fost, este și rămâne imbatabil. Dar lumea, ÎNCĂ îl vrea! Viceprimărița Andaluzia Luca a ieșit la încălzire din clipa în care a anunțat că renunță la postul de deputat PSD, în favoarea funcției de viceprimar de municipiu; ca un mesaj pentru tulceni cum că, renunță la un post călduț în Parlament, pentru a se sacrifica pentru binele tulcenilor. Din păcate pentru ea, procurorii DNA nu au reușit să-l scoată pe Constantin Hogea din biroul său de primar, mai devreme decât expirarea mandatului de ales, dar viceprimărița nu stă doar în…arestarea primarului ca să-i ia locul “de drept și de fapt”. În varianta b i-a rămas munca. Și muncește! Dintre cei doi viceprimari pe care îi are municipiul, de departe Andaluzia Luca este vioara întâi, un fel de Hogea din primele mandate. O vede lumea peste tot și ea, cum altfel, vrea să fie văzută de toată lumea. În Consiliul local, Andaluzia e portavocea consilierilor PSD. Pe facebook, combate la greu PNL-ul, adversarul principal. Răbufnirea iernii, la municipiu, evident că nu-i putea scăpa; aflată pe teren, din mașină a filmat o bătrână dând la lopată în fața casei și degrabă a postat filmulețul. Așa se câștigă votul, nu? Puțin câte puțin! Sigur că da, lumea vede și vorbește… Mulți o văd pe viceprimărița Andaluzia Luca chiar femeia în stare să conducă municipiul.Dacă Guvernul este condus de o femeie, un oraș ca Tulcea de ce nu ar putea? Partidul care o susține, și ea, vor! Mai rămâne ca Hogea , fără partid, să nu mai candideze; ori , în situația în care ar mai vrea o tură, Justiția să-i interzică să mai candideze, într-unul dintre procesele pe care le are. Dacă Hogea va mai vrea un mandat, din 2020, Andaluzia ar face bine…să se mai calmeze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here