Zilnic se petrec accidente grave pe DN22 – E87. Fără drumurile expres Brăila-Tulcea și Tulcea-Constanța vom vedea, așa cum am mai atras atenția zilele acestea, tot mai multe accidente grave, cu victime omenești, deoarece traficul a ajuns să fie unul infernal, pe drumurile noastre cu o singură bandă pe sens. În afara traficului obișnuit, avem un aflux extrem de mare de TIR-uri ucrainene, dar și de turiști care vin pe Podul de la Brăila spre Deltă, în județul Tulcea, descărcarea făcându-se tot pe aceeași infrastructură sufocată, gândită pentru alte vremuri și alte volume, mult mai reduse, de mașini și autocamioane.
Evident, nu sunt un nostalgic al bac-ului, mă bucură enorm deschiderea noului pod, dar acesta va însemna cu adevărat dezvoltare pentru noi, dobrogenii, doar dacă vom avea cât se poate de repede drumurile expres. Bac-ul, prin capacitatea sa de transport, regla volumele de trafic și numărul de mașini pe unitatea de timp era unul mai redus în comparație cu ce avem astăzi! Fac încă o dată un apel ferm la Ministerul Transporturilor și CNAIR: prezentați termene clare pentru proiectarea și lansarea licitațiilor de execuție pentru drumurile expres! Începerea lucrărilor la acestea nu mai poate suferi nici un fel de amânare!
George Șișcu, deputat PNL Tulcea
+ There are no comments
Add yours