Deputatul Michael Gudu, președintele filialei municipiului Tulcea al Partidului Național Liberal, s-a remarcat încă de la începutul mandatului său printr-o implicare activă în activitatea parlamentară și dedicarea sa față de problemele comunității din care provine.
Michael Gudu a depus un număr semnificativ de propuneri legislative, în total 114, dintre care 25 au fost deja promulgate legi. De asemenea, el a avut 14 luări de cuvânt în care a evidențiat problemele cu care se confruntă județul Tulcea și Delta Dunării, în încercarea de a găsi soluții viabile pentru acestea.
Într-un interviu recent, deputatul a subliniat că această implicare este una personală, datorită faptului că este născut și crescut în această zonă și cunoaște în profunzime problemele cu care se confruntă comunitatea. „Județul Tulcea și Delta Dunării sunt o comoară națională și sunt convins că trebuie să facem tot posibilul să le protejăm și să le dezvoltăm într-un mod durabil și responsabil pentru generațiile viitoare”- spunea deputatul în interviu.
Propunerile legislative depuse, luările de cuvânt și implicarea sa în proiecte pentru dezvoltarea comunității arată că este un lider dedicat în slujirea comunității sale.
N.A.





