Acum s-au hotărât și au afirmat-o public, fără rezerve: liberalii tulceni nu numai că susțin inițiativa civică #Fără penali în funcții publice, dar se și implică efectiv, prin strângere de semnături. Au produs și dovada, întâmplător sau nu, chiar de Sfânta Maria, la Rotonda fanfarei, de pe faleză, la oră de “maximă audiență”: 4.023 de semnături adunate de PNL și puse la dispoziția lui Bogdan Negrea, șeful filialei Tulcea a USR. Cei mai importanți lideri ai USR în frunte cu Dan Barna, președintele Uniunii, au fost prezenți  de Sfânta Maria la Tulcea, la invitația șefului Organizației Județene a PNL, Ștefan Ilie, a liderilor USR local, Bogdan Negrea și Platforma România 100, Marian Machedon. Motivul  acestei întâlniri în public cu presa și cu cine a mai vrut să vadă și să audă, este cât se poate de clar: nevoia de coagulare și, mai mult decât atât, primul pas făcut în direcția unificării Dreptei, cu plecare de la Tulcea.

Cadou de Sfânta Maria, de la Tulcea: peste 4000 de semnături

Dincolo de cuvintele protocolare, șeful liberalilor tulceni, Ștefan Ilie spunea chiar de la începutul discursului său că “numai faptul că suntem aici, împreună, poate fi un prim pas spre o comuniune a Opoziției. Poate acum ne consolidăm mai bine pentru a ne pune în valoare lucrurile care ne unesc și a le elimina pe cele care ne despart și pentru a crea, astfel, o Opoziție puternică. Ca implicare a noastră, a liberalilor tulceni, aș găsi trei etape: când la început, fără nicio opreliște membrii PNL au semnat listele. Apoi, colaborarea oficială a început cu aproape două luni în urmă, când la Sărbătoarea Teilor a venit Bogdan cu colegii lui de la USR și de atunci noi am lansat oficial îndemnul din partea PNL de a colabora la inițiativă. A treia etapă a pornit când efectiv noi ne-am mobilizat ca să strângem semnături, iar astăzi îmi revine plăcerea înaintez Filialei Tulcea a USR un dosar cu 4.023 de semnături. Mulțumesc și prietenului Marian Machedon, președintele Platformei România 100 Tulcea și împreună vom continua să strângem semnături.

Dan Barna: “Tulcea este județul cel mai #fără penali din țară”

Indiscutabil, #Fără penali în funcții publice a devenit un fenomen social, este o realitate pe care nu mai poate să o nege nimeni la acest moment. Și spun cu toată recunoștința și certitudinea că Tulcea este cel mai fără penali județ, cu procent de 10% din numărul de cetățeni care au semnat inițiativa, ceea ce este fabulos. Suntem la 15 august și Tulcea a trecut de pragul de 20.000 de semnături. Încă de la începutul acestei inițiative cetățenești am invitat constant și alte forțe politice să ni se alăture, iar faptul că PNL Tulcea ni s-a alăturat, venind concret cu peste 4000 de semnături este absolut remarcabil. La momentul de față noi am trecut peste două cerințe legale: peste 500.000 de semnături și suntem la 800.000. Avem 21 de județe cu 20.000, probabil vom avea 23 de județe, iar mesajul este că vom continua până pe 25-26 august și fac apel să continuăm să strângem semnături. Haideți să ajungem la 1 milion de semnături, fără penali. Mai avem de adunat 200.000 și putem atinge acest obiectiv. Și astfel să punem pe masa acestui Parlament un mesaj foarte simplu: Vrem o Românie în care cei condamnați penal definitiv să nu mai poată ocupa funcții publice, să nu mai decidă ei asupra viitorului nostru”- a declarat ieri Dan Barna.

Grupurile de lucru vor fi din eminențele cenușii

Foarte interesant ce a propus Ștefan Ilie. Întâi, invitația către toate organizațiile județene ale PNL de a susține inițiativa civică a USR. Tulcea este prima organizația liberală care sprijină și se implică. În al doilea rând, la nivel local, Ștefan a propus constituirea unor grupuri de lucru formate din reprezentanți PNL-USR-Romania 100, până în toamnă, cu întâlniri periodice, care să analizeze, să conceapă și să iasă cu propuneri în consiliile locale sau județean, inclusiv în presă; un fel de laborator cu “eminențele cenușii” de la fiecare.

Nicu Adămiță

+ There are no comments

Add yours