Fondurile europene, între oportunitate și realitate

              Declarație politică

 Accesarea fondurilor europene trebuie accelerată. Încă de la aderare aceasta a  fost un deziderat. Ulterior a fost o necesitate, un îndemn și a devenit doar un slogan. După mai mult de 10 ani în care „România nu a fost pregătită suficient”, așa cum de curând declara comisarul european pentru politici regionale, accesarea fondurilor europene nu vizează “proiecte de calitate” de care are atâta nevoie țara noastră.

Guvernul PSD-ALDE se ocupă de umplerea sacilor ajunși la fund. Cu ce? Cu statistici de viitor. Nu avem a ne plânge. Se fac vizite, întalniri și promisiuni, se merge pe teren, se identifică necesități, se dau asigurări de rezolvare. O ducem într-atât de bine încât am renunțat la banii de pensie pentru ca acest guvern să aibă bani de cofinanțare. Are nevoie Moldova de autostradă? Noi credem că da, dar guvernanții noștri studiază oportunitatea și continuă să deseneze cu creionul pe hârtie. Teleorman Vodă ar putea parafraza cam așa: “Autostrada nu a fost a lor, nu este a mea și nici a voastră, ci a celor care vor să își facă punând mâna pe sapă”. Realitatea este că pe hârtie avem de toate. Creștere economică, kilometri de autostradă, bunăstare și prosperitate. Așa de bine arată desenul cu bunul mers al țării. Nici nu este de mirare cu un iubitor de artă ca Darius Vîlcov și cu un promoter ca Viorica Dăncilă. De fapt, la guvern se desenează, se pictează și uite așa, nu foarte încet, nu va mai săpa nimeni, ci vom ajunge cu toții în sapă de lemn.

Interesul liberalilor este comun cu cel al cetățenilor. România trebuie să acceseze fonduri europene și să progreseze. Fiecare român trebuie să fie conștient că o țară nu se poate dezvolta desenând și vânzând iluzii.

 Vă mulţumesc,

Deputat PNL, Vasile GUDU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here