Declarație politică
Revoluţia fiscală scade dramatic şi salariile cadrelor medicale. La multe spitale, medicii şi asistentele au constatat că au luat, în perioada ianuarie – martie, chiar şi cu 1.000 de lei mai puţin decât în luna decembrie a anului trecut. La alţii, venitul a crescut, dar nesemnificativ. Chiar dacă salariile au fost majorate cu 25 %, o mare parte din creștere se întoarce în conturile statului, odată cu transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.
Românul nu a fost surprins că salariul nu a crescut atât de mult, dar în Sănătate, după multe promisiuni, există sectoare unde diminuările sunt drastice – patologie, psihiatrie, TBC și infecțioase. În cazul acestor angajați, inclusiv personalul TESA, vorbim de o reducere a salariului care poate ajunge și la 40%, deoarece nu mai pot beneficia de sporurile pe care le aveau înainte.În cazul celorlalți, vorbim de o majorare de 2 – 3 procente care nu se simte deloc în buzunarul angajatului. De fapt, statul și-a dat și își dă niște bani singur și cum realitatea nu este cea prezentată, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a arătat uimită de scăderea salarială. Oare doamna ministru nu știe cui aparțin aceste decizii?
Ca să avem o radiografie clară vă prezint lucrurile exact așa cum stau. În timp ce tandemul Olguța-Pintea se laudă cu creșterile salariilor din Sănătate, vine ministrul de Finanțe și cu dreptatea în față declară că problema scăderii salariilor personalului din sectoarele de sănătate și de asistență socială trebuie analizată de la caz la caz, pentru a fi îndreptată de Guvern. În această perioadă avem parte iar de proteste. Aproximativ 200 de angajaţi ai unităţii medicale tulcene au participat la protest, iar în perioada desfăşurării acestei manifestări, la Spitalul Judeţean Tulcea, au fost asigurate doar urgenţele. Proteste similare au avut loc zilele trecute şi la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi. Sindicaliştii au anunţat că în ziua de 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma greva generală.
Ce este, de fapt, revoluția fiscală? Apocalipsa salarială pentru toate categoriile de bugetari,în special pentru cei din Sănătate. Dar poate în anul douăzeci- douăzeci, cum spune doamna premier, angajații din Sănătate vor primi salariile promise.
Vă mulțumesc,
Deputat PNL, Vasile GUDU
+ There are no comments
Add yours