„Am participat ieri la ședința Comisiei pentru învățământ, în locul doamnei Violeta Alexandru (Regulamentul permite ca un membru al comisiei, care nu poate ajunge la lucrări, să fie înlocuit pentru respectiva ședință).
În cadrul Comisiei, a fost discutat proiectul care vizează modificarea numărului de zile pentru anul școlar, dat fiind faptul că România are cel mai mic număr de ore din UE, 160 față de 180.
De asemenea, în cadrul Comisiei a fost discutat proiectul privind decalarea vacanțelor școlare pe zone geografice, în funcție de specificul celor 4 microregiuni ale țării și începutul vacanței de vară în sensul decalării pe ani de studiu”.
Michael Gudu, deputat






