Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România.
Astfel, ”Vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă «Registrul Auto Român», denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii”.
Omologarea nu este obligatorie, la acest moment pentru utilajele care au fost omologate comunitar, cele care au fost înmatriculate ultima dată într-un stat membru al Uniunii Europene și pentru cele care nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare.
Sunt exceptate de la prevederile privind omologarea, vehiculele rutiere lente care au fost deja înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene.
Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) vehiculele rutiere noi achiziționate până la data de 30 aprilie 2020, aparținând categoriei T1, nivel de poluare I, echipate cu motoare a căror putere din construcție se situează între 37 și 75 kW. Aceste vehicule vor fi omologate, la cererea deținătorilor în vederea eliberării cărții de identitate, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi”se stipulează în lege.
Gudu Vasile, deputat PNL Tulcea