„Cum e posibil ca un șofer de primărie să aibă salariul cât al unui medic sau mai mare decât al unui profesor?”
Reforma din sistemul public de salarizare realizată de actuala guvernare atrage critici dure din partea Partidului Național Liberal. Dincolo de mult trâmbițatele creșteri salariale, care nu sunt creșteri reale, liberalii spun că acestea nu rezolvă nici pe departe problemele din sistemul medical sau pe cele din Educație.”Este bine că se majorează salariile pentru medici și profesori, însă au promis majorarea salariilor pentru toți angajații din sectorul public cu 25% ,chiar și pentru cei din economia privată cu 17%. Unde sunt toate aceste majorări? În schimb au crescut prețurile și facturile la întreținere. Majorarea salariilor pentru medici nu rezolvă problemele din sistemul medical din România. Degeaba le majorează salariile dacă pacienții continuă să moară în sala de operație din lipsa materialelor sanitare elementare sau a vaccinurilor și medicamentelor necesare. Majorarea salariilor din sistemul sanitar e doar pentru angajații din sistemul public de sănătate, dar nu pentru toți. Medicii de familie au probleme mari cu fondurile alocate și au fost transformați în niște funcționari birocratici care se descurcă cum pot pe baza contractelor cu casa de asigurări de sănătate. Au cerut și PNL a sprijinit cererea lor de alocare a 10% din bugetul casei de sănătate, dar au fost refuzați de guvernarea PSD-ALDE și în continuare primesc doar 5-6% din acest buget. Investițiile în spitale sunt la pământ. Deși sunt fonduri europene, autoritățile bat pasul pe loc. Chiar comisarul european Corina Crețu a avertizat că vom pierde banii pentru spitalele regionale dacă nu se fac progrese. Vorbim de 150 milioane de euro pe care nu-i folosim pentru construcția de spitale din incompetență și din cauza unor interese imobiliare locale. De asemenea, majoararea salariilor pentru profesori este insuficientă, nu rezolvă problemele din Educație și se face cu prețul închiderii unor școli și grădinițe sau a reducerii normelor didactice prin comasarea claselor. 1000 de școli și grădinițe urmează să fie închise și 6000 de norme didactice vor fi desființate. Profesorii trebuiau să primească deja o majorare salarială încă din ianuarie cu 25%, în realitate creșterea salariilor a fost de doar 4%, care nu acoperă nici măcar inflația. Cum e posibil ca un șofer la o primărie să aibă un salariu cât un medic sau mai mare decât al unui profesor? Aceasta este reforma din sistemul public de salarizare realizată de PSD și ALDE”- declară șeful liberalilor tulceni, Ștefan Ilie.