Noi reglementări la vânzarea-cumpărarea terenurilor din extravilan, în dezbaterea deputaților din Comisia pentru Agricultură

Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan se află în dezbaterea Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din care fac parte și s-a dorit a institui în fapt reglementări menite să dea substanță dreptului de preempțiune în cazul terenurilor agricole. Conform legii, dreptul de preempțiune imobiliară-agricolă aparține coproprietarilor, proprietarilor vecini ai terenului care se vinde, arendașilor (contractul de arendă trebuie să fie legal întocmit și înregistrat la Primărie), si în unele cazuri Statului, proprietarul vânzător fiind obligat să îl respecte urmând procedura administrativă din lege.

Preempțiunea în domeniul agricol are ca rațiune unificarea parcelelor agricole pentru ca terenul să fie astfel mai bine exploatat, mai bine întreținut și mai profitabil pentru stat. Unificarea terenurilor agricole mici conduce la crearea de parcele mari ușor exploatabile și care oferă o mai bună dezvoltare zonală. Chiar legea în discuție menționează la articolul 2 scopul pe care dorea să îl atingă reglementarea specială și anume: asigurarea securității alimentare, protejarea intereselor naționale și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național, comasarea terenurilor agricole în vederea creșterii dimensiunii fermelor agricole și constituirea exploatațiilor viabile economic. Așadar, se dorește o mai buna productivitate și o consolidare a fermelor mici, a micilor fermieri, asta este rațiunea dreptului de preempțiune imobiliară-agricolă.

Procedura de afișare la Primărie a ofertei de vânzare este o reglementare specială față de prevederile Codului Civil. Deși dorea să aibă rezultate mai bune, reglementarea specială nu și-a atins țelul, devenind o formalitate lispită de efecte. Reglementarea din Codul Civil este una mai substanțială. Se prevede la art 1.732 o obligație de notificare directă a preemptorului de către vânzător, notificare care trebuie să cuprindă toate datele vânzării.

După primirea notificării expediate de vânzător, preemptorul are 30 de zile să plătească și astfel vânzarea se perfectează. Pentru ca dreptul de preempțiune să nu devină unul lipsit de conținut se discută schimbarea procedurii adminstrative prin completarea ei cu procedura notificării preemptorilor la domiciliul/sediul lor.

Așadar, prin proiectul aflat în dezbatere și analiză la comisie se dorește păstrarea procedurii administrative de afișare a ofertei de vânzare care va fi completată cu o procedură de notificare personală ce va fi făcută de către Primărie fiecărui preemptor. Considerăm de bun augur modificarea în curs, notificarea făcută preemptorilor dând mai multă substanță și vigoare dreptului de preempțiune. O astfel de procedură ar îndrepta lucrurile și ar restaura drepturile legale ale preemptorului.

Deputat PNL, Gudu Vasile