Miercuri, 15 iunie 2022, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, și vicepreședintele Mihai Huleni au primit vizita unei delegații a Consiliului Raional Cahul, condusă de președintele Nicolae Dunas, sosită la Tulcea în vederea consolidării cooperării transfrontaliere și dezvoltării relațiilor bilaterale între cele două părți.
La întâlnire au participat primarul municipiului , Ștefan Ilie, city managerul municipiului, Nicolae Bibu, secretarul general al județului, Marius Cristi Mihai și consilierul juridic Valentina Băraru-Timofte, din cadrul Primăriei Tulcea. Din delegația din Republica Moldova au mai făcut parte primarul satului Colibași, Ion Dolganiuc (totodată, președintele Asociației Primarilor din raion), consilierul raional Tatiana Seredenco și Violina Mîțăblîndă, specialist principal sporuri investiționale din cadrul Consiliului Raional Cahul.

„În cadrul întâlnirii de astăzi vom avea în vedere mai multe oportunități pe care să le abordăm investițional, iar în acest sens le-am transmis fraților noștri din Cahul faptul că o bună parte din responsabilitatea acestor proiecte pe termen lung va reveni partenerilor din Republica Moldova. Eu am convingerea că noul președinte va avea ambiția și determinarea de a realiza lucruri importante astfel încât noi, toți cei care suntem în jurul mesei, cele două entități importante în plan local, Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea, să ne implicăm pentru implementarea unor proiecte de importanță majoră pentru comunitățile din acest raion. Îmi exprim, de asemenea, încrederea că va fi o discuție activă și că vom avea șansa să creionăm în mare planul de acțiune pe termen scurt și mediu, astfel încât să existe beneficii de ambele părți, atât pentru raionul Cahul, cât și pentru județul Tulcea“- a declarat președintele Horia Teodorescu.„Nu vă ascund faptul că de fiecare când mă întâlnesc cu cineva din Republica Moldova, pentru mine este o sărbătoare. Iubesc oamenii de acolo, sunt oameni cu calități excepționale, cu o sensibilitate aparte, care creează o emoție extraordinară. Vă felicit pentru faptul că v-ați păstrat sufletul și vă mulțumesc pentru ceea ce ne dați înapoi din punct de vedere spiritual. Sunteți frații noștri și îmi doresc din toată inima să putem implementa proiecte. Vă asigur că din partea noastră aveți tot sprijinul“-a dat asigurări cu această ocazie și vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Huleni.


Ștefan Ilie a vorbit și despre succesul înregistrat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria municipiului Tulcea și alte unități administrativ teritoriale de pe raza județului Tulcea în implementarea proiectelor în acest domeniu. „În exercițiul financiar care doar ce s-a încheiat, 2014-2021, nu am avut posibilitatea de a depune decât cu Ucraina, iar Consiliul Județean, Primăria Tulcea, comuna Luncavița au excelat în proiecte care sunt în diferite faze: unele sunt finalizate, iar altele se desfășoară în continuare. În plus, vreau să vă spun că intenționăm să depunem și în exercițiul financiar următor, chiar dacă situația acum este incertă“ a precizat primarul municipiului Tulcea.
Comunicat CJT
+ There are no comments
Add yours