Tânărul poet Constantin Stamate a postat recent pe facebook un text care nu este o simplă descărcare polemică, ci un act de contestare legitimă a unui model instituțional ce pare să fi pierdut contactul cu literatura vie. Vizată direct este Asociația scriitorilor din Tulcea „Aegyssus”, prezentată în textul lui ca o structură mai degrabă preocupată de autoprotejare decât de stimularea creației autentice. În viziunea lui Stamate, Asociația „Aegyssus” se prezintă drept un reper de tradiție culturală, însă, privită atent, aceasta pare tot mai deconectată de literatura contemporană și de nevoile reale ale breslei, ba mai mult, sub actuala conducere, asociația nu a reușit să devină un catalizator al schimbării. Deciziile par opace, iar vocile tinere sau incomode sunt adesea marginalizate. Poezia care iese din tiparele comode, care experimentează și asumă riscuri estetice, este privită cu suspiciune, nu cu curiozitate. Postarea lui Constantin Stamate, ca act de insubordonare culturală, are luciditate, forță și un nucleu etic destul de solid. Nu este un text „comod” și nici nu își propune să fie. Poate cel mai solid nucleu al textului este ideea că poezia nu este decor, ci risc, disconfort, explorare, iar aici Stamate nu vorbește doar pentru sine, ci pentru o întreagă generație.
Mai jos postarea cu pricina
„Încep prin a (deranja) cu adevărat abia acum!
ASOCIAȚIA SCRIITORILOR din TULCEA „AEGYSSUS” se prezintă publicului cu o aură de importanță și tradiție, însă o privire mai atentă dezvăluie o realitate mult mai sumbră: un monolit al inerției, adesea deconectat de la pulsul literaturii contemporane și de la nevoile reale ale breslei.
Această entitate pare să fie mai degrabă o structură de conservare a status quo-ului decât un motor al creației și inovației. Sub umbrela onorantă a numelui „Aegyssus” – ce ar trebui să evoce vigoare și istorie – se ascunde, de fapt, o lipsă acută de viziune și o promovare timidă, aproape fricoasă, a valorilor autentice.
Eșecul Liderului: Criticile aduse asociației nu pot fi disociate de persoana care o patronează. Sub conducerea lui Marcel Petcu, ASOCIAȚIA „AEGYSSUS” nu a reușit să iasă din umbra mediocrității instituționale și a poverii gândirii învechite. Președintele, în loc să fie un catalizator pentru schimbare și un apărător ferm al calității, pare să fi devenit un simbol al plafonării. Viziunea sa, sau mai degrabă absența acesteia, menține asociația într-o stare de izolare și relevanță. Cine dictează agenda? Procesele interne sunt învăluite în mister, lăsând loc suspiciunii că deciziile sunt luate într-un cerc restrâns, bazat mai mult pe vechi alianțe și interese personale, decât pe meritocrație. Tinerii scriitori sau vocile incomode sunt marginalizate sistematic.
Unul dintre cele mai importante aspecte care mă dor personal sunt marginalizarea vocilor autentice.
În acest mediu rigid și sufocat de reguli nescrise, devii rapid o anomalie dacă nu te încadrezi în tiparele lor cuminți. Aici, unde poezia pare să fie percepută ca o simplă formă de rimă decorativă, orice demers autentic, orice poem care sfidează comoditatea sau care explorează teritoriile incomode ale limbajului și experienței, este catalogat imediat drept excentricitate, zgomot inutil sau, mai rău, diletantism. Președinția și cercul restrâns preferă vocile care nu tulbură liniștea statu-quo-ului literar auto-proclamat. Astfel, scriitorul care își asumă riscul estetic, cel care refuză să scrie „pe placul” breslei învechite este tratat nu ca un vizionar, ci ca un corp străin, un ciudat de care este mai bine să te distanțezi. Este verdictul pe care îl primești când îndrăznești să fii un scriitor viu, într-un club al umbrelor.
În loc să fie un pod între scriitorii locali și publicul larg, asociația funcționează ca o citadelă. Există o rezistență vizibilă la colaborări trans-disciplinare și la adoptarea unor strategii de comunicare moderne, menținând literatura locală într-o auto-suficiență sterilă și vetustă.
Privind retrospectiv la contribuțiile majore din ultima perioadă, bilanțul este dezamăgitor. Se mimează activitatea prin evenimente de rutină și lansări lipsite de impact, în loc să se investească energie în proiecte editoriale curajoase sau în promovarea agresivă a scriitorilor locali talentați la nivel național.
Este timpul ca ASOCIAȚIA SCRIITORILOR din TULCEA să renunțe la aerul de superioritate auto-declarată și să se confrunte cu propria mediocritate instituțională, a cărei responsabilitate revine, în mare parte, conducerii actuale. „AEGYSSUS” nu este un titlu de glorie, ci o responsabilitate. Dacă nu poate cataliza o schimbare reală, rămâne doar un acronim prăfuit pe ușa unei instituții care a uitat ce înseamnă viziunea și curajul literar.
Cu toată stima și respectul cuvenit pentru conducere, Stamate Constantin.”
În fine, dacă Asociația „AEGYSSUS” este cu adevărat o instituție vie, acest text ar trebui să provoace dezbatere, nu izolare. Dacă nu, atunci exact verdictul autorului se confirmă: nu vorbim despre o breaslă, ci despre un club al umbrelor.
N.A.
