Al doilea an la rând Pescărușul 1969 Sarichioi câștigă titlul de campioană județeană la fotbal

Astăzi după-amiază, pe stadionul „Delta-Gheorghe Iamandi”, din municipiu, s-a disputat finala Campionatului județean de fotbal (Liga a IV-a) între Pescărușul 1969 Sarichioi și Flacăra Mihail Kogălniceanu, două echipe din comune cu resurse relativ limitate. Miza? Titlul de campioană județeană și dreptul de a juca barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Rezultatul de pe teren, Pescărușul 1969 Sarichioi- Flacăra Mihail Kogălniceanu 4- 1 (0- 0).

Pe teren, meci de calitate slabă, de nivelul campionatului județean, mediocru. Cu o primă repriză ștearsă, fără faze și o repriză secundă în care Pescărușul s-a impus tactic și a marcat de 4 ori prin Filip (min. 65 și 72), Iorga (min. 80) și Alex (min. 85). Pentru Flacăra a marcat Cristinel (min. 89) golul de onoare. Cam atât fotbal. Au văzut/înțeles treaba și fanii din tribune, drept care ici-colo mai aruncau câte o înjurătură.

Barajul? Pe hârtie, este un vis frumos: o echipă dintr-o comună mică ajunge într-o ligă națională. În realitate, este o capcană financiară și organizațională pentru multe comunități. La nivelul Ligii a IV-a din județul Tulcea, fotbalul practicat este amator, uneori chiar rudimentar, jucat de oameni care muncesc în timpul săptămânii și vin duminica să joace din pasiune. Infrastructura e precară, terenurile sunt deseori într-o stare jalnică, iar echipamentele și condițiile de antrenament sunt minime. Adesea, echipele se bazează pe sprijinul primăriilor, care abia au bani pentru reparații la drumuri, școli sau dispensare. Iar fotbal se mai joacă exact în acele localități unde se implică primarul. Unde primarul nu se implică, nici sportul, în general, nu există.

Să presupunem, prin absurd, că Pescărușul 1969 Sarichioi promovează în Liga a III-a, deși, sigur, asta nu se va întâmpla. Nici ei nu vor! Dar, să zicem… Pescărușul devine echipă de Liga a III-a, prima treaptă a fotbalului profesionist/semi-profesionist unde cheltuielile cresc exponențial. Iar profesioniștii au salarii. Cine plătește? Cine asigură un buget de 1- 1,2 milioane lei, necesarul pentru un campionat? Adevărat, Sarichioi este cea mai mare comună din județ, cu un buget aproximat la 18-20 milioane lei anual, din care alocările pentru sport nu depășesc 100-300 mii lei. Atât. Iar sponsorii nu se înghesuie, cum nici la Baia nu s-au înghesuit să ajute echipa promovată în Liga a III-a măcar să termine campionatul. Nu sunt bani. În schimb, municipiul Tulcea are potențial financiar și infrastructură, dar nu are interes pentru fotbal. Cluburile locale sunt fragmentate, lipsite de sprijin consistent sau viziune. Orașele mai mici (Babadag, Măcin, Isaccea) sunt într-o situație asemănătoare, sau mai rea decât comunele. Județul nu are un club-simbol susținut ca proiect regional.

Și atunci, pentru ce mai jucăm barajul? Aceasta e întrebarea-cheie. Răspunsul e complex: Pentru onoare: câștigarea titlului județean rămâne o sursă de mândrie locală, chiar dacă e un capăt de drum. Pentru vis: în fiecare vară, se aprinde speranța că „de data asta vom găsi sponsori”. Pentru competiție: sistemul fotbalistic românesc impune acest format, deși realitatea din teren îl contrazice.

Cine este Voința Cudalbi? Conform sportgalati.com, câștigătoare pentru al 3-lea an consecutiv a titlului de campionană, Liga a IV-a, județ Galați; participantă la al 3-lea baraj consecutiv; cu un golaveraj impresionant, 79 goluri marcate, 26 goluri primite.  Să nu-L mânii pe Dumnezeu, dar ceva îmi zice că nici Voința Cudalbi nu se vrea în Liga a III-a. Tot din cauza banilor!

N.A.