Finalele Campionatului Național de Volei U19, masculin, ediția 2025–2026, s-au încheiat într-o notă excelentă, confirmând încă o dată potențialul și valoarea voleiului juvenil din România. În paralel, două orașe au devenit, timp de câteva zile, centre ale performanței: Suceava- gazda Ligii 1, și Tulcea, unde s-a desfășurat turneul final al Ligii a 2-a.
La Tulcea, competiția a depășit statutul unui simplu turneu, transformându-se într-un veritabil festival al voleiului juvenil. Cele șase echipe participante au oferit meciuri spectaculoase, disputate cu ambiție și determinare, demonstrând că viitorul acestui sport este pe mâini bune. Publicul numeros prezent la fiecare partidă a contribuit decisiv la atmosfera vibrantă, răsplătind efortul sportivilor cu aplauze generoase și susținere constantă. Organizarea turneului a fost la un nivel remarcabil, merit ce revine Clubul Sportiv Școlar Tulcea, care a asigurat condiții excelente de desfășurare pentru toate echipele implicate. De la logistică și programare, până la desfășurarea propriu-zisă a meciurilor, totul s-a derulat fără sincope, într-un cadru profesionist.
Momentul festiv de premiere a încheiat competiția într-o atmosferă elegantă și plină de emoție. Cupele și diplomele au fost înmânate de prof. Cristina Artimov, reprezentanta CSS Tulcea, într-un cadru care a evidențiat respectul pentru performanță și spiritul sportiv.
CSU Știința București, locul II
CSS Tulcea, locul III
Următoarele locuri în clasament: CSU Cluj- locul IV, CSS Buzău- locul V și CSS Rm. Sărat- locul VI.
Cei mai buni: Cel mai bun libero, Lucian Apostol (CSS Tulcea); Cel mai bun secund, Bogdan Panait (CSS Tulcea); Cel mai bun centru, Floricel Matei (Știința București); Cel mai bun fals (Rm.Sărat); Cel mai bun ridicător, (Știința București) și Cel mai bun centru, David Mușat (Știința București).
El este MVP-ul turneului, jucător la CSS Blaj
Antrenorul Valentin Nechifor, după această competiție: „Chiar dacă am ratat la limită locul secund, tulcenii au demonstrat că sunt o echipă în plină creștere, capabilă să pună probleme oricărui adversar. Turneul de la Tulcea a confirmat nivelul ridicat al voleiului juvenil din România și a evidențiat o nouă generație de jucători talentați, pregătiți să facă pasul către performanță. Organizarea competiției și atmosfera din sală au contribuit la succesul evenimentului, consolidând statutul orașului Tulcea ca o gazdă importantă pentru competițiile sportive naționale. În final, CSS Blaj pleacă acasă cu titlul, CSU Știința București ocupă locul secund după o luptă intensă, iar CSS Tulcea încheie pe poziția a treia, cu fruntea sus și promisiunea unor rezultate și mai bune în viitor”.
CSS Tulcea se clasează pe locul 3 în clasamentul acestei grupe de 6, de Liga a 2-a, și la general pe locul 9 din 12 cele mai bune echipe U19 din țară.
Astfel de evenimente nu doar că promovează sportul de performanță, ci contribuie și la consolidarea comunității locale, aducând împreună sportivi, antrenori și spectatori într-o experiență comună. Tulcea a demonstrat că poate fi o gazdă de excepție pentru competiții importante, iar acest turneu rămâne un exemplu de organizare și implicare.
Felicitări, Clubul Sportiv Școlar pentru organizarea foarte bună a acestei competiții naționale de volei!
N.A.








