CSS Tulcea, opțiune serioasă pentru  accederea în finalele CNV masculin de Minivolei

CSM 1 București- CSS Tulcea 3- 0, în ultima zi a turneului I. Rezultat cât se poate de normal, în fața echipei 1 a celebrului club CSM. Și când te gândești că minivoleibaliștii sunt niște copilași (de pildă, Patrick Burungiu, pe vârfuri abia atinge marginea de jos a fileului) dar cu potențial să facă volei de performanță. Și uite că, de mici-mici, au început să arate de ce sunt în stare.

Valentin Nechifor, antrenor CSS Tulcea: „Duminică, în ultimul meci al turneului pentru ai noștri, am întâlnit echipa gazdă, CSM 1 București. Având o echipă cu o talie mai mare și meciuri mai ușoare sâmbătă, au fost mai proaspeți la prima oră, față de noi, care am venit după meciul cu Arcada Galați. Chiar și așa, primul set a fost foarte disputat, tulcenii fiind la conducerea setului până aproape de final, când au comis câteva greșeli individuale pe fondul oboselii acumulate, și am cedat la mare luptă cu 27-25!  În următoarele seturi, pentru că aveam deja 2 victorii, am rulat tot lotul disponibil pentru a se acomoda cu competiția și a căpăta experiență în competițiile ce vor urma, mai precis pentru turneul de peste două săptămâni, care va avea loc tot la București, însă organizat de Csm 2 București!  Per total, a fost un turneu reușit, și cu timpul rămas la dispoziție pentru a corecta deficiențele din acest turneu, sperăm să ieșim pe plus peste 2 săptămâni și să ne calificăm la turneul final!”- a declarat Nechifor.

Lotul CSS Tulcea: Andrei Grigore, Ciufu Albert, Buruiană Răzvan, Danilov Rareș, Burungiu Patrick, Panait Bogdan, Wahba Darius, Popa Mihail și Postu Andrei.

Turneul 2 de Minivolei, Seria B, va fi găzduit tot de București, în perioada 29-30 mai, de această dată la sala CSM 2.

Primele două echipe clasate vor merge mai departe direct în turneul final care se va desfășura în perioada 18-20 iunie.

Bravo, copii! Succes în Turneul II!

N.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here