Micii șahiști tulceni, pe podium la Galați și Brăila

În acest weekend, sportivi ai clubului Logic Delta au participat la două competiții de șah ce s-au desfășurat în orașele Galați și Brăila.
La Galați. În cadrul turneului de șah blitz din cadrul Festivalului de șah Pro Logos Galati ,aflat la editia a V-a , unde au participat jucători din Bulgaria, Franța,România, Republica Moldova și Ucraina, sportivul Clubului Logic Delta, Tănase Andrei a ocupat Locul I și medalia de aur la categoria de vârstă U 12 ani cu (5V, 1=, 3Î), iar Crăiță Miruna a obținut Locul III și medalia de bronz la proba de șah clasic – categoria de vârstă fete 8 ani.
La Brăila. Și la Brăila, șahiștii tulceni au avut o prestație foarte bună. Astfel că, la competiția de șah rapid ,,Trofeul Micul Șahist Brăila”, unde au participat sportivi ce au reprezentat cluburi din Brăila, Galați, București și Tulcea, tulceanul Purda Nicoară Dragoș a câștigat turneul dedicat copiilor sub 8 ani, cu 6 victorii și doar o înfrângere, iar Maria Mohonea a obținut Locul II la categoria fete 10 ani.
Felicitări copii! Cu atât mai mult cu cât, exceptându-l pe Tănase Andrei, ceilalți copii abia au intrat în focul competițiilor!

N.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here