În meciul de ieri de la Isaccea, primul din cadrul returului campionatului județean de fotbal, oaspeții  au făcut un joc mai bun decât gazdele. Un meci clar condus de Partizanul Luncavița și cu greu ținut în mână de brigada de arbitri, datorită intrărilor extrem de dure ale unor jucători gazdă. Fapt ce a atras 4 catonașe galbene și 1 roșu (la cumul de galbene) pentru gazde și 1 cartonaș galben pentru oaspeți. Acest lucru și nu numai l-au exasperat pe foarte gălăgiosul și mereu nemulțumitul Alexandru Grigoraș, antrenorul Progresului Isaccea care, la 0- 2 și-a lăsat echipa baltă și a părăsit terenul. Și nu s-a mulțumit doar cu atât. Cât timp a ținut meciul a incitat galeria la injurii contra președintelui AJF, Petre Badea, prezent la meci, a lui Iris Ionescu, din staful AJF, aflat și el la meci, a brigăzii de arbitri. În loc să-și încurajeze echipa, antrenorul (profesor de sport???)  și tatăl acestuia (fost polițist) au avut grijă până la terminarea meciului să-l insulte pe președintele Badea.

Nu se face așa ceva pe un teren de sport! AJF, comisia de disciplină, trebuie să ia atitudine, iar prin decizia pe care sperăm că o va adopta, să descurajeze violența pe stadioane!

Nu era îndeajuns războiul la doi pași de Isaccea! Ne mai “războim” și între noi!

N.A.

+ There are no comments

Add yours