Ziua a doua a turneului final al Ligii a II-a U19 masculin, desfășurat la Tulcea, a adus o nouă confirmare a formei excelente în care se află echipa gazdă, CSS Tulcea. Tinerii voleibaliști tulceni au obținut o victorie clară și meritată, scor 3-0 (25- 10; 25- 18; 25- 14) în fața formației CSS Buzău, într-un meci pe care l-au controlat autoritar cap- coadă.
După prestația solidă din prima zi, CSS Tulcea a demonstrat și astăzi că nu a fost vorba despre o întâmplare, ci despre o echipă bine pregătită, organizată și extrem de eficientă. Elevii antrenorului Valentin Nechifor au executat cu precizie planul tactic, reușind servicii puternice, un joc ofensiv variat și o apărare sigură. Blocajul a funcționat excelent, iar omogenitatea echipei a fost, din nou, punctul forte. Este greu de evidențiat un jucător anume, pentru că victoria a fost rezultatul unui efort colectiv. CSS Tulcea a arătat ca un mecanism bine reglat, în care fiecare piesă contribuie decisiv la succes. Tocmai această unitate de echipă pare să fie „asul din mânecă” al antrenorului în lupta pentru atingerea obiectivului: clasarea pe podium.
Tulcenii U19, frumoși și… în formă
Astăzi, da! Un rol important în această victorie l-a avut și publicul, care a creat o atmosferă extraordinară. Sub conducerea binecunoscutului lider de galerie Toni Voicu, suporterii au fost, fără exagerare, al șaptelea jucător al echipei, pentru că energia din tribune s-a transmis în teren, oferindu-le băieților noștri un plus de motivație.
Al 7-ea jucător a fost publicul. Astăzi, cu Toni Voicu alături, admirabil…
Așa sunt răsplătiți învingătorii la Tulcea
Parafrazând un prooroc din fotbal (Mitică Dragomir), dacă CSS Tulcea va menține acest nivel de joc și în meciurile următoare, șansele la titlu sunt cât se poate de reale. Iar o eventuală finală cu CSS Blaj, anticipată deja de mulți, ar putea decide campioana, însă până atunci mai sunt partide importante de disputat, iar surprizele nu sunt excluse, având în vedere valoarea apropiată a celor șase echipe participante.
Un lucru este cert: după două zile de competiție, CSS Tulcea se prezintă ca una dintre cele mai solide și spectaculoase echipe ale turneului. Bravos!
Clasamentul după primele două zile
Tot astăzi au mai jucat CSS Blaj- CSU Cluj 3- 0 și CSU Știința București- CSN Rm. Sărat 3- 1.
Meciurile de mâine, joi:
CNS Rm. Sărat- CSS Blaj (ora 13,00)
CSU Cluj- CSS Buzău (ora 15,00)
CSS Tulcea– CSU Știința București (ora 17,00)
Hai, CSS Tulcea! Hai, băieți!
N.A.





