Constituirea unei noi Rezervații, în dezbatere la Tulcea

 Joi, 11 octombrie ,  președintele Consiliului Județean ,Horia Teodorescu, a participat la dezbaterea privind constituirea Rezervației Biosferei Trans-frontiere „Delta Dunării – Prutul de Jos“ dintre România, Ucraina și Moldova. La dezbaterea organizată de Comisia permanentă comună a Senatului și Camerei Deputaților pentru relația cu UNESCO, au participat, pe lângă membrii comisiei, Excelența sa, Mihai Gribincea, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova și Excelența sa, Oleksandr Bankov, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei, deputații tulceni Mirela Furtună, Lucian Simion, Ion Ganea, Vasile Gudu, Ibram Iusein și Andrian Ampleev și reprezentați ai instituțiilor de mediu.

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO și-a propus prin planul de acțiuni prevăzut pentru anul 2018 să susțină și să impulsioneze constituirea Rezervației Biosferei Trans-frontieră Trilaterală „Delta Dunării – Prutul de Jos“ dintre România, Ucraina și Republica Moldova, agreată și de Comisia Trilaterală la nivel ministerial dintre cele trei țări. Una din cerințele esențiale pentru constituirea acesteia era ca și Rezervația Științifică „Prutul de Jos“ să devină rezervație a biosferei. Astfel, în cadrul celei de 30-a sesiuni a Consiliului Internațional de Coordonare a Programului „Omul și Biosfera“, eveniment care s-a desfășurat la Palembang (Indonezia), în perioada 23-28 iulie 2018, Rezervația Științifică „Prutul de Jos“ a primit statutul de Rezervație a Biosferei UNESCO.

Comunicat de presă

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here