Moment de cotitură la Aquaserv. Acum devine clar de ce nu se mai putea continua cu Ionel Caraman, la conducere de 8 ani. Aquaserv încheie anul cu pierderi, iar pentru redresare îi trebuia un alt manager și l-a găsit pe inginerul Valentin Ifrim; de la ADI ITI Delta Dunării.
Marți, 26 noiembrie, președintele Consiliului de administrație de la Aquaserv, Stoian Vâlcu, l-a adus în fața presei pe proaspăt numitul director interimar al societății, ing. Valentin Ifrim. Conform legii, în termen de 4 luni se va organiza concurs pentru postul de manager al Aquaserv-ului, dar până la titularizarea directorului general, Valentin Ifrim va gira “misiunea imposibilă” pe care și-a asumat-o și, evident, să o ducă până la capăt dacă va lua concursul.
Un morman de probleme la Aquaserv. Stoian Vâlcu spunea că Aquaserv-ul se află în situație financiară grea. Va încheia anul cu pierderi, deja la 10 luni erau contabilizate 1,3 milioane lei pierderi. Curios cum balanța s-a înclinat în jos față de anul trecut când societatea a ieșit pe profit cu 1 milion de lei. Situația este una complexă la cea mai mare societate comercială a Consiliului local municipal, cu 400 de salariați în tot județul și s-a agravat în ultimii ani. Vâlcu spunea că pierderile se regăsesc, în principal, la pierderile de apă ( pentru 100 mc producție, facturează 52 mc), la pierderile de pe rețea, contorizarea defectuoasă. De asemenea, probleme mari la încasări, din anii trecuți până la momentul de față acumulându-se 9 milioane de lei restanțe de încasat. Alte cocoașe: proiecte implementate-neimplementate, începute din anii 2009-2010, 10 proiecte derulate din care pentru 7 s-au încheiat contracte de lucrări, iar 3 sunt nefinalizate, dar acestea nu se mai încadrează la sumele pentru care s-au semnat contractele, în sensul că 43 de milioane de lei ar mai fi necesare pentru finalizarea lor, or acești bani nu sunt în Aquaserv. Un eventual nou împrumut bancar societatea nu l-ar mai putea susține având în vedere că face eforturi să-l achite pe cel contractat în 2009, de circa 6 milioane de euro- spunea Stoian Vâlcu. Apoi, o întreagă poveste cu acele CL-uri (contracte de lucrări), rămase în diferite stadii. Problema e că proiectele fazate au termen anul 2023 și există riscul ca Aquaserv să piardă banii europeni dacă nu se respectă termenul. Proiectul de investiții pe POIM, demarat în 2017 este și el întârziat, de asemenea, altă mare cocoașă pe spinarea conducerii. Colac peste pupăză, cofinanțarea operatorului de apă a crescut între timp , astfel că la un proiect de 153 milioane de euro, partea de cofinanțare, acum, îți taie respirația. Sunt acestea doar câteva dintre problemele din Aquaserv, analizate de curând în Consiliul de administrație. Și față de care trebuie luate măsuri. Așa stând treaba, este de înțeles “demisia” fostului director general Ionel Caraman care, bag mâna în foc, și-a făcut și cruce că a scăpat.
Ecce homo. El va încerca să aducă Aquaserv pe linia de plutire
Președintele Consiliului de administrație l-a prezentat ca fiind un specialist experimentat în implementarea de proiecte. Și neînregimentat politic (!?) Ing. Valentin Ifrim: “Mă reîntorc la Aquaserv după 5 ani, societate pe care vreau să o readuc la nivelul anilor 2010-2012. Am o datorie morală față de Aquaserv. Consider că prioritatea zero va fi să găsim sursa de finanțare pentru implementarea proiectelor ( CL 7 și CL 10). Sigur, sunt multe priorități. Va trebui să facem schimbări la toate nivelurile, de reorganizare, e nevoie de altă organigramă, de un nou stat de funcții, de o stabilitate la nivelul salarizării, de noi fișe de post, atribuții, responsabilități”- spunea directorul interimar în conferința de presă.
Succes în activitate noului director! Mai întâi la concurs!
N.A.






