Examenul de Bacalaureat- capacitatea elevilor sau incapacitatea Ministerului Educației?

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației , anul acesta rata absolvenților de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat este de 67,2%  înainte de contestații.

Felicitări celor care au reușit să promoveze! Rezultatele la examenul de Bacalaureat confirmă că sunt şi copii de excepţie, dar anul acesta s-au mai adăugat peste 70.000 de tineri la cei peste 800.000 de absolvenţi de liceu fără diplomă, iar aceste rezultate obligă autorităţile să ia măsuri urgente pentru susţinerea învăţământului. Este regretabil că acest examen a devenit, în ultimii ani, un instrument prin care se trimit tinerii în şomaj – fără calificări, fără competenţe practice, fără certificate şi fără şanse de a se integra pe piaţa muncii sau a formării profesionale. Din păcate, acest fenomen se repetă de un deceniu, iar sistemul rămâne neclintit.

Noi, liberalii, propunem introducerea Bacalaureatului diferenţiat: cel tehnologic, care să le asigure absolvenţilor, pe de-o parte, traseul spre universităţi tehnice şi, pe de altă parte, un loc pe piaţa economică şi Bacalaureatul teoretic care ar trebui să le permită tinerilor să acceadă în orice formă de învăţământ superior. În plus, pentru cei care doresc doar o meserie, PNL propune să existe posibilitatea unei calificări, care să certifice că ei sunt pregătiţi să intre pe piaţa muncii. O altă propunere ar fi punerea în aplicare a programului „A doua şansă” şi atragerea de fonduri europene pentru programe de formare a absolvenţilor de gimnaziu sau liceu care nu au obţinut nici o diplomă sau certificare profesională. Noi, liberalii, mai cerem şanse egale pentru absolvenţii de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat la studii universitare de calitate în ţară şi dublarea numărului de burse pentru învăţământul profesional şi deduceri fiscale reale pentru companiile care vor să investească în programe de formare profesională.

În județul Tulcea este o rată scăzută de promovabilitate, doar de 62,8% înainte de rezolvarea contestațiilor. Din păcate , nici în acest an Bacalaureatul nu a fost un examen despre capacitatea elevilor de a se integra în societate și pe piața muncii, ci mai degrabă incapacitatea Ministerului Educației de a îi integra mai departe pe acești tineri.

Vă mulțumesc !

Deputat PNL, Vasile GUDU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here