Moțiunea de cenzură va fi votată după Rusalii

Intitulată „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot!”, moțiunea de cenzură a fost semnată de 173 de senatori și deputați de la PNL, USR, PMP și UDMR. Parlamentarii Pro România au decis să nu semneze moțiunea, dar au anunțat că o vor vota.

În data de 26 mai 2019, PSD a reuşit să ne unească pe toţi, pe cei de acasă şi din străinătate, ca să ne salvăm ţara din mâinile PSD şi am reuşit! În doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au dezbinat o ţară întreagă, au distrus rolul instituţiilor fundamentale, au mutilat legi importante, au compromis şansa de a moderniza ţara şi au atentat constant la bazele democraţiei româneşti şi ale statului de drept! Cum să mai aibă cineva încredere într-un Prim-ministru susţinut de PSD-ALDE, atâta vreme cât şase milioane şi jumătate de români au răspuns cu un DA hotărât la referendum, iar cei de la Guvernare se fac că nu văd sau nu înţeleg! Românii au spus cu subiect şi predicat că ţara nu vrea amnistie şi graţiere pentru corupţi şi au interzis categoric să mai daţi ordonanţe de urgenţă care să distrugă şi ceea ce a mai rămas din sistemul de justiţie din ţară.

Atâta vreme cât cetăţeanul de rând răspunde în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, şi cei de la Guvernare trebuie să dea socoteală pentru faptele premeditate prin care au  blocat exercitarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor români ! Nu aţi putut să-i gazaţi ca la Bucureşti, în 10 august, pe românii care nu vor o ţară condusă de incompetenţi şi de corupţi, atunci v-aţi gândit să-i umiliţi şi să-i batjocoriţi, ţinându-i la cozi interminabile, pentru ca într-un final să nu mai poată vota. Oare cum ar fi fost pentru PSD rezultatul alegerilor din 26 mai dacă toţi românii din Diasporă ar fi putut să voteze?

Moţiunea de cenzură este susţinută de PMP, UDMR, USR, Pro România. Moțiunea de cenzură va fi votată marți, 18 iunie, într-o ședință de plen reunit care va începe la ora 14:00.

Vă mulțumesc !

Deputat PNL, Vasile GUDU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here