La Palatul Patriarhiei a avut loc aseară festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XV-a, precum și a participanților la Concursul Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței”.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a oferit câștigătorilor Diploma omagială 2026 – Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română. Grupul de cateheză al Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Dăeni, Protopopiatul Babadag, din cadrul Episcopiei Tulcii, a obținut Locul I la nivel eparhial, cu proiectul: „Familia creștină – izvor de iubire, credință și dăruire”. Coordonatorii proiectului au fost: pr. Alexandru Octavian Balaban, pr. Vasile Axente, înv. Geta Topor, împreună cu cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Dăeni.
Această reușită este rodul unei munci frumoase și statornice. De aproape 14 ani, copiii din Dăeni participă cu drag la cateheze, activități educative și proiecte dedicate formării lor sufletești, iar anul acesta Dumnezeu a binecuvântat osteneala tuturor prin această frumoasă recunoaștere.
Părintele Alexandru Octavian Balaban mulțumește din suflet Preasfințitului Visarion, Episcopul Tulcii, pentru susținerea și grija părintească oferite permanent activităților dedicate copiilor și tinerilor. De asemenea, preotul adresează mulțumiri părinților, copiilor, cadrelor didactice și tuturor celor implicați, care au dăruit timp, suflet și multă dragoste acestui proiect.
La ediția din acest an au participat peste 1700 de parohii din țară și diaspora și peste 20.000 de copii, fiind premiați cei care au demonstrat seriozitate, implicare și dăruire.
Atunci când există credință, unitate și muncă făcută cu inimă, rezultatele nu întârzie să apară.
Sursa: preot Alexandru Octavian Balaban (facebook)





