Un karateka de temut: Albert Pănuță, dublu campion european la CE de Karate Kyokushin IKOKU- Szeged (Ungaria)
În perioada 26- 30 septembrie a.c. a avut loc la Szeged (Ungaria) cea de-a 14 – a  ediție a Campionatului European de Karate Kyokushin IKOKU pentru juniori și seniori (U 16, U 18 , + 18 ani). Competiția s-a desfășurat pe două probe de concurs: kata și kumite ,la care s-au înscris 276 de sportivi din 11 țări. Lotul Federației Române de Karate Kyokushin care au reprezentat România a fost format din 26 de persoane, sportivi, antrenori și arbitri conduși de președintele federației, Gruia Docan.
 România s-a întors de la această competiție cu o salbă de medalii câștigate de sportivii FRKK după cum urmează : 7 medalii de aur, 4 medalii de argint și 5 medalii de bronz, deci un total de 16 medalii.
Din lotul României au făcut parte  și 4 sportivi legitimați la Nippon Budo Sport și Palatul Copiilor Tulcea care au obținut următoarele rezultate:
– Albert Pănuțădublu campion european, obținând medalia de aur la proba de kumite juniori baieti 14 – 15 ani, – 60 de kg și medalia de aur la proba de kata juniori baieti 14 – 15 ani.
– Irina Gheorghiță  campioană europeană, a obținut medalia de aur la proba de kumite junori fete 16 – 17 ani, – 55 kg;
Delia Andreea Covrig, a obtinut medalia de bronz la proba de kumite kuniori fete 14 – 15 ani, – 65 kg;
Răzvan Artimov,  s-a clasat pe locul 5 la proba de kumite juniori baieti 16 – 17 ani, – 60 kg;
Sensei Nicu Pănuță, despre competiție: “A fost un campionat bine organizat, cu loturi de sportivi bine pregătitț din punct de vedere tehnic și fizic. Sportivii tulceni s-au comportat foarte bine, au avut spirit, tehnică și forță, din acest motiv Albert și Irina au dominat adversarii, au câștigat toate meciurile cu ippon ( ko) înainte de termenul de finalizare a meciului. Delia a luptat foarte bine , dar fost depășită cu mult în greutate de adversarelor sale și nu a putut în ultimul meci să-și scoată în evidență tehnica. Răzvan a plecat din Tulcea cu o răceală pe care nu am putut să o tratăm până în ziua concursului, din acest motiv în turul doi el s-a resimțit fizic și a pierdut la decizie. Felicitări maxime celor 4 sportivi! Au dovedit încă o dată că sunt sportivi de excepție și au ridicat steagul României pe treapta cea mai înaltă. Mulțumiri părinților, fără sprijinul lor cu  siguranță nu am fi putut să obținem aceste rezultate deosebite. Osu!!”-a declarat sensei la întoarcerea acasă.
Următoarea competiție va fi în Bucuresti, pe 26 octombrie, la Bucharest Challege Cup, o competiție internațională cu tradiție, unde vin sportivi foarte bine pregătiți din România dar și din alte țări cu tradiție în karate kyokushin.
Felicitări!
N.A.

+ There are no comments

Add yours