Volei, A2: Dream Team CSS Tulcea- Rapid București 0-3. Ne-a bătut locul secund al seriei

Nu-i deloc treabă ușoară să joci cu juniori contra seniori în Divizia B , s-a văzut asta și sâmbătă, în meci cu Rapid.  Burungiu&Nechifor o fac dinadins cu participarea în Seria A2- Est, cu un singur scop: călirea echipei de juniori într-o competiție a seniorilor, astfel încât acolo unde le este locul, în seria B a campionatului de juniori, să defileze. Iar rezultatele au început să se vadă deja. Așadar, sâmbătă, 30 noiembrie, la Sala CSS de lângă lacul Ciuperca, în prima etapă a returului, Dream Team CSS Tulcea- Rapid București  0-3 (13-25; 17-25; 20-25). Ca și în meciul precedent, tulcenii și-au dat drumul abia în setul 3, un set disputat de la egal la egal, foarte frumos, în care bucureștenii s-au desprins abia la final. Ce pretenții să ai când de la Rapid nr. 1 și 18 erau aproape de 2 m, alți 2-3 agabaritici,  cu un decar devastator în atac  și  cu un baraj de netrecut ; sigur, nu este o scuză, este o realitate. Dar puștii de la Tulcea îi pot „încurca” cel puțin în meciurile acasă și au de câștigat enorm cel puțin la capitolul experiență.

Nechifor Valentin, antrenor:  „Ne-au trebuit 2 seturi ca să găsim formula de încredere cu care am pus probleme adversarului. Elementul surpriză care a închegat echipa și a făcut o surpriză plăcută tuturor se numește Zahar Ștefan, care prin determinare și atmosfera creată în teren a motivat echipa, fapt ce s-a reflectat pe tabela de scor! De menționat că acest sportiv, alături de Alexandru Vlad, a fost convocat la lotul național de volei masculin Under 17, în vederea calificării la turneul european din anul 2020! Ideea principală, din participarea în divizia A2, este că noi nu pierdem niciodată. Noi întotdeauna învățăm ceva din meciurile disputate!”-declara după meci Nechifor Valentin.

Doi tulceni, Alexandru Vlad și Ștefan Zahar, convocați la lotul național pentru CE 2020

În perioada 20 decembrie 2019- 13 ianuarie 2020, la Izvorani, Lotul național de cadeți se va întruni în vederea participării la Turneul de calificare pentru Campionatul European de cadeți, turneu ce se va desfășura în perioada  9-13 ianuarie 2020. De la CSS Tulcea au fost convocați Alexandru Vlad și Zahar Stefan. Felicitări, băieți!

N.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here